Firmele de leasing vand masini returnate "la pachet", la preturi cu 40-50% mai mici decat in 2008

Firmele de leasing vand masinile in tara si in strainatate la "pachete" de cel putin patru masini, la preturi mai mici cu 40-50% fata de pretul achitat initial in 2008, sustin reprezentanti ai pietei de leasing, chestionati de NewsIn.


"In general masinile s-au ieftinit, in medie, cu 40-50% fata de 2008, motiv pentru care firmele de leasing vand de multe ori in pierdere masinile recuperate", a declarat, pentru NewsIn, directorul general al Impuls Leasing, Razvan Diaconescu. El a adaugat ca Impuls Leasing a vandut in primele sapte luni ale acestui an aproximativ de 600 de masini recuperate, circa 10% dintre acestea fiind vandute in tari precum Germania, Franta sau Austria.

"Exportam de aproximativ o luna si jumatate o parte dintre masinile recuperate. Preturile sunt mai mici la export, insa se vand la pachet", a mentionat Diaconescu, explicand ca in momentul actual trebuie sa incerci sa vinzi prin toate canalele disponibile. Reprezentanti ai companiilor de leasing sustin ca intr-un pachet sunt incluse cel putin patru masini.

La randul sau, directorul general al Raiffeisen Leasing, Mihaela Mateescu, a precizat ca firma pe care o conduce a promovat deja oferta de bunuri rulate si la nivel international, cu ajutorul platformei web a grupului Raiffeisen, care centralizeaza toate obiectele de leasing recuperate de subsidiarele Raiffeisen Leasing International.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu